În ultimul trimestru al anului trecut, vânzările de mașini electrice (Battery Electric Vehicles - BEV) au înregistrat un avans de 39%, raportat la aceeași perioadă din 2021, consumatorii grăbindu-se să beneficieze de stimulentele integrale. Începând din acest an mai multe state cu piețe auto importante au diminuat sau eliminat stimulentele, arată un studiu al PwC.

„Mai multe țări trec acum la o altă etapă de dezvoltare a pieței BEV, în care consideră că stimulentele acordate de guverne și-au atins scopul și în care se bazează pe un interes mai mare din partea consumatorilor, precum și pe reglementările privind limitarea emisiilor de CO2. Rămâne însă de văzut dacă eliminarea sau reducerea stimulentelor, atât în Europa, cât și în China. De altfel, România acordă acum printre cele mai mari stimulente, de 10.000 euro, ceea ce s-a reflectat într-o creștere semnificativă a vânzărilor de mașini verzi, cu aproape 50% în 2022, susține aceeași sursă.

Prognozele APIA pentru 2023 sugerează că, cel puțin în România, avântul electricelor va continua, susținut de Rabla Plus. În 2023, acest program trece prin niște modificări, inclusiv introducerea unui plafon maximal de 75.000 de euro pentru prețul de achiziție al EV-ului la care vrei să aplici ecotichetul. În plus, s-a decis și reducerea emisiilor pentru acordarea primei de casare la maximum 155g/km. Pe lângă acestea, va crește prima prin programul Rabla Clasic până la 9.000 de lei.

Scăderea stimulentelor se vede deja în evoluția piețelor

După ce în trimestrul al patrulea, germanii au cumpărat pentru prima dată mai multe vehicule hibride și BEV decât vehicule cu combustie internă (+66%), consumatorii grăbindu-se să profite de stimulentele integrale, de la începutul anului se vede o contracție a pieței, pe fondul reducerii sumelor. Din ianuarie 2023, stimulentele au scăzut de

Și cumpărătorii de BEV din Franța primesc, de la începutul anului 2023, maximum 5.000 de euro din partea statului, în scădere cu 1.000 de euro. Cu toate acestea, stimulentul pentru gospodăriile cu venituri mici a crescut la 7.000 de euro. În China, piață care a crescut cu 87% anul trecut, subvențiile pentru BEV au fost retrase complet.

Studiul PwC a mai arătat și că vânzările totale de mașini electrice - BEV, hibride și plug-in de pe principalele cinci piețe europene au crescut cu 12%, la 3,7 milioane vehicule. Dacă mai sunt adăugate Austria, Norvegia, Suedia, Elveția și Olanda, vânzările au avansat cu 11,4%, la 4,4 milioane. În ciuda tensiunilor geopolitice și a prețurilor ridicate la energie, vânzările globale de BEV-uri au crescut cu 70% în 2022, față de anul anterior.

În plus, vehiculele electrice vor depăși vehiculele cu combustie internă în ceea ce privește costurile totale ale deținerii unei astfel de mașini.
Tensiunile geopolitice sporesc presiunea asupra producătorilor europeni de echipamente originale pentru a-și construi propriile facilități de producție de baterii în Europa.

Sursa foto: Volkswagen