Carmen Dumitru, fondatoarea Acvatic Bebe Club, a fost nevoită să închidă clubul de educație acvatică pentru bebeluși și copii în perioada stării de urgență. Redeschiderea nu a fost, însă, marcată de începerea activității cu forțe proaspete, la capacitate maximă, pentru că o parte din serviciile oferite de club sunt suspendate, din motive de siguranță în contextul pandemiei. Planul de extindere în alte orașe este amânat, estimările financiare se fac constant, însă incertitudinile nu indică spre un scenariu optimist.

Acvatic Bebe Club (ABC), situat în sectorul 3 din București, este locul unde bebelușii și copiii iau lecții de educație acvatică, predate după noțiuni dezvoltate de psihologi, profesori de înot, medici și kinetoterapeuți.

Cât timp clubul a fost închis, din 18 martie până la 1 iunie, o parte din echipă a continuat să lucreze de acasă și să ofere părinților resurse pentru a continua procesul de împrietenire al celor mici cu apa, dar și idei pentru exerciții simple care să satisfacă nevoia acestora de a face mișcare. În plus, echipa a lucrat la dezvoltarea de noi servicii și produse pentru clienți.

Activitatea a fost reluată parțial pe 1 iunie, însă doar pe partea de kinetoprofilaxie, serviciu existent și în trecut, dar dezvoltat în perioada cât clubul a fost închis. Clubul are capacitatea de a oferi 48 de ședințe de kinetoprofilaxie pe zi, dar noile măsuri nu permit mai mult de 20 de ședințe zilnic.

Pentru a atrage noi clienți și a-i păstra pe cei care se gândesc să renunțe la cursurile de educație acvatică pentru copiii lor, ABC a conceput un pachet nou, cu reduceri de 25%, pentru cei ce achiziționează un abonament de educație acvatică acum, cu o dată de începere la alegere.

Dacă unii angajați ai clubului au continuat să lucreze de acasă în timpul stării de urgență, alții au fost nevoiți să intre în concediu fără plată. Clubul are 12 angajați și 5 colaboratori.

„Am pierdut clienți care în această perioadă s-au relocat sau preferă să rămână într-o oarecare autoizolare, clienți care nu și-au mai permis să continue pentru copiii lor activitățile desfășurate în cadrul clubului din cauza reducerii de venituri la nivel de familie, am pierdut posibilitatea de acordare de traininguri pentru angajații noștri. Am fost nevoiți să reducem numărul de persoane aflate în incinta clubului în același timp și acest lucru a dus la angajați în concediu fără plată, dar și la pierderi de clienți dintre cei care aveau intervale orare limitate și nu le-am mai putut oferi acces în ziua și la ora cu care erau obișnuiți”, a declarat Carmen Dumitru, fondatoarea Acvatic Bebe Club.

Măsuri de siguranță pentru limitarea răspândirii Coronavirusului

Odată cu deschiderea, în club s-au luat mai multe măsuri de singuranță, printre care:

  • Angajații au fost testați înainte de a relua activitatea și vor fi retestați o dată la 14 zile.
  • Clubul a fost dotat cu lampa UVC, panou antivirus la recepție, sterilizator portabil cu ultraviolete pentru dezinfectarea măștilor, cheilor, telefoanelor, covorașe și soluții dezinfectante, purificator de aer pe bază de ozon.
  • Circuitul de acces în club a fost schimbat.
  • Programul a fost ajustat astfel încât în incinta clubului să se poată respecta distanța minimă de 2 metri între cei aflați în zona de așteptare și în spațiile de lucru cu copiii, inclusiv în salină.
  • Fiecare client semnează o declarație pe propria răspundere privind gradul de risc de infectare cu Covid-19, pentru a stabili că nu a avut simptome clinice specifice, că nu au intrat în contact direct cu persoane suferind din cauza infecției cu Sars-Cov2 și că nu au fost spitalizați în ultimele 3 săptămâni.

Cea mai mare parte a clienților vechi au revenit la club. Cei care nu și-au reluat abonamentele sunt fie plecați la bunici, fie în vacanță. De la deschidere a apărut și un segment de clienți noi, părinți care au fost nevoiți să-și anuleze planurile de vacanță din cauza contextului, inclusiv taberele pentru cei mici, însă își doresc un program pentru copii care să implice dezvoltarea unor abilități, dar și socializarea.

Dacă în 2019, ABC a înregistrat o cifră de afaceri de 1 milion de lei și un număr de 15 angajați, pentru 2020 compania își ajustează în permanență estimările financiare, impactul crizei sanitare resimțindu-se puternic.

„Ne dorim să ne extindem, în ciuda contextului, însă nu putem oferi cu certitudine un timeline. Clienții ne solicită constant să ne extindem și către alte zone ale Capitalei, iar la începutul anului aveam în plan inclusiv extinderea în alte zone ale țării. Momentan aceste planuri sunt on hold, însă sperăm să reluăm discuțiile cât mai curând. Deși perioada stării de urgență s-a încheiat, noi nu ne-am reluat activitatea în totalitate și nici nu avem certitudinea că vom face acest lucru la o anumită dată. Ne vedem nevoiți să ajustăm în permanență estimările vizavi de evoluția noastră financiară, având în vedere angajații și colaboratorii, clienții și planurile noastre inițiale. Sperăm să ne menținem pe o linie asemănătoare cu anul trecut, însă continuarea acestei stări de incertitudine nu ne oferă optimism”, a explicat Carmen Dumitru.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri