Timișoreana donează 1.000.000 de lei către Crucea Roșie Română pentru achiziționarea de echipamente necesare pentru spitalele din România și începe campania de strângere de fonduri, #separațidarîmpreună, cu scopul de a sprijini necesitățile urgente ale sistemului medical din România în lupta împotriva Coronavirus.

Toţi românii care doresc să ajute, se pot alătura inițiativei donând echivalentul a 2 euro prin SMS la numărul 8827, cu textul: DONEZ, potrivit unui comunicat de presă.

Crucea Roșie va folosi aceste donații pentru achiziționarea de echipamente urgente și extrem de necesare spitalelor din România, acolo unde sunt tratați românii afectați de noul tip de Coronavirus.

„România și românii au nevoie unii de alții acum, mai mult ca oricând. Suntem cu toții parte din aceeași umanitate și este datoria noastră, a tuturor, să ne implicăm activ. De 300 de ani, Timișoreana face parte din viața românilor, și ne dorim să le fim alături și în aceste momente. Chiar dacă în această perioadă suntem separați, putem fi împreună. Este nevoie de sprijinul, mai mic sau mai mare, al cât mai multora dintre noi, deoarece oricine poate ajuta în demersul #separațidarîmpreună. Este o bucurie pentru noi să vedem că inițiativa a fost susținută imediat de partenerii noștri de la Crucea Roșie Română și le mulțumim tuturor partenerilor care se vor alătura în continuare”, a declarat Dragoș Constantinescu, președintele Ursus Breweries, deținătoarea mărcii Timișoreana.

Orchestra Română de Tineret, Casa de producţie muzicală HaHaHa Production sunt primii care se alătură inițiativei #separațidarîmpreună.

Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România, are peste 1.400 de angajați în cele trei fabrici din Buzău, Timișoara și Brașov, precum și în micro-berăria din Cluj-Napoca. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Grolsch, Peroni Nastro Azzurro, Stejar, Azuga, Pilsner Urquell, Meantime, Asahi Super Dry și St. Stefanus, alături de marca de cidru Kingswood.

Asahi Group Holdings este o afacere globală, cu operațiuni în peste 100 de țări din întreaga lume, în domenii precum producția de bere, a băuturilor alcoolice, a băuturilor răcoritoare și a produselor alimentare. În industria berii, Asahi deține un portofoliu diversificat, care include mărcile Asahi Super Dry, Peroni Nastro Azzurro si Grolsch. În 31 martie 2017 Asahi Group Holdings Ltd. a finalizat achiziția fostelor operațiuni de afaceri și mărci deținute de SABMiller în Europa Centrala și de Est - care include afacerile din Republica Cehă, Republica Slovacă, Polonia, Ungaria și România și alte active conexe, inclusiv operațiunile de export din Europa și Coreea de Sud. Începând cu data de 1 aprilie 2017, noua companie funcționeaza sub numele de Asahi Breweries Europe Group (ABEG).

Sursa foto: Facebook Timișoreana

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri