Orice măsuri guvernamentale de susținere a economiei sunt binevenite și mult așteptate în această perioadă, cu mențiunea că ele trebuie să se poată aplica fără întârziere și fără un plus de birocrație pentru companiile care, în aceste zile, se luptă să supraviețuiască și să-și păstreze angajații, susține Dragoș Sîrbu, CEO al Flanco, unul dintre principalii retaileri din IT&C.

Măsurile referitoare la susținerea capitalului de lucru propuse pentru IMM-uri ar trebui, după părerea mea, să fie extinse și la companiile mari, dat fiind că retailul, de exemplu, este dependent de fluxurile de numerar și angajează un număr foarte mare de oameni.

Este absolut firesc ca situațiile de șomaj tehnic să fie susținute integral de la buget, dat fiind că suntem cu toții contribuabili și că exact la genul acesta de situații se referă contribuțiile asiguratorii după cum, în trecut, la asta se referea fondul de șomaj.

Cu toții privim trimiterea colegilor noștri în șomaj tehnic ca pe o măsură extremă. În prezent, toate magazinele Flanco sunt deschise. Am păstrat orarul obișnuit de funcționare atât pentru magazinele stradale cât și pentru cele aflate în centrele comerciale care nu ne-au impus un alt program. În fiecare zi căutăm și găsim soluții să gestionăm noul context în așa fel încât să minimizăm cât mai mult impactul asupra colegilor noștri și al clienților. Dar da, ca să putem traversa această situație fără precedent, avem nevoie de măsuri de susținere prompte și de amploare”, spune directorul executiv al Flanco.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri