Fan al călătoriilor în Statele Unite ale Americii, o destinație pentru cei care vor să învețe business și customer care, Stoica a declarat că a învățat să nu privească alegerile din trecut cu regret, mai ales după ce businessul trece prin perioade dificile (pandemie sau război).

”Deși par mai superficiali, de la americani putem învăța cum să ne dezvoltăm businessul. De aceea, e una dintre destinațiile mele favorite și am grijă să călătoresc singur o dată pe an în această țară”, a precizat CEO-ul agenției, menționând că SUA sunt un stat în care se combină civilizația cu natura.

Sursa Foto: Eturia.ro

Tot la capitolul destinații favorite se înscriu și Peru, Tanzania, dar și Maldive, aceasta din urmă fiind unul dintre locurile cu care Stoica se laudă că l-a descoperit și promovat.

”Înainte de Eturia, am călătorit foarte mult în destinații mai puțin obișnuite. Pe atunci, se vindea foarte bine Mauritius, dar nici vorbă de Maldive. Nu voi uita niciodată momentul în care am sunat la o agenție și mi s-a spus că toate bungalourile pe apă sunt rezervate pentru un an de către coreeni”, și-a amintit, râzând, acesta.

În plus, acesta a fost și unul dintre motivele pentru care a ales turismul, pentru a arăta românilor că pot pleca în vacanță oricând și oricum doresc ei.

„A fost o vreme în România când nu se poate era lider de decizie, mai ales dacă cereai ceva neobișnuit. M-a cuprins frustarea și am vrut să arăt românilor că pot călători oriunde și oricând, dacă au bani să plătească. Pe noi, la acea vreme, nu ne întreba nimeni dacă avem bani. Pur și simplu, nu se putea”, a explicat Stoica.

De ce relația dintre agenția de turism și turist este bazată pe neîncredere

Șeful Eturia sfătuiește turiștii să aleagă rezervările efectuate printr-o agenție de turism, deoarece au parte de mai multă siguranță, iar agenții sunt informați cu privire la destinații. Cu toate acestea, de ce relația dintre turiști și agenții de turism e bazată de neîncredere, iar turiștii aleg să își rezerve singuri vacanțele?

Una dintre variantele de a pleca în vacanță e ca turistul să își plănuiască singur călătoria, inspirându-se de la prieteni, familie sau influenceri. E o opțiune păcătoasă, în opinia mea, deoarece pierzi mult timp căutând variante ieftine, dar calitative.

Sorin Stoica, CEO Eturia

”În turism, comunicarea e foarte importantă. Trebuie să spargem bariera de neîncredere formată între turiști și agenți. Turistul crede că agenția vrea să ia și pielea de pe el, iar agenții consideră că turiștii vor doar informații ca mai apoi să își facă ei vacanța singuri, căutând pe Booking”, a precizat Stoica.

Ce ar trebui să știm înainte de a începe un business în turism

L-am rugat pe Sorin Stoica să ne spună și trei direcții în cazul în care vrem să ne deschidem un business în turism, mai ales în această perioadă plină de incertitudine.

Acesta a precizat că o afacere în turism necesită o nișă, o direcție de lucru, „antreprenorul nu trebuie să pice în tentația de a vinde orice”, după cum spune Stoica.

Un al doilea sfat se îndreaptă spre unicitatea produsului nou lansat, iar aici ar trebui să ne stabilim ”un avantaj competitiv, ceva ce concurența nu are”.

Un al treilea aspect expus de Stoica a fost reziliența în business, mai exact, capacitatea antreprenorului de a nu renunța la prima lovitură.

Nu în ultimul rând, Stoica a precizat că succesul în business e adus și de o ușoară încăpățânare în ceea ce privește linia de business pe care o reprezentăm.

”E bine să crezi în steaua ta. Sunt utile sfaturile altora, dar nu întotdeauna ajută. A fost un director de bancă ce încerca să îmi spună că nu am cum să fac bani în turism dacă nu vând Turcia și Grecia. Eu mi-am păstrat perspectiva și am arătat că se poate”, a adăugat Stoica.

Urmăriți întreaga discuție în videoul de mai jos:

Sursa foto: Wall-Street.ro