Odată cu noile alegeri locale din 2020, antreprenorii români își doresc aceleași lucruri ca dintotdeauna: autorități locale deschise dialogului cu firmele contributoare, reducerea birocrației, digitalizare, trafic urban optimizat, investiții în creșe/grădinițe/școli și în spitale, protejarea mediului și spațiilor verzi, o dezvoltare strategică a orașelor și toate celelalte elemente pe care discutăm de 30 de ani, spune Mircea Gavrilă, CEO al companiei de construcții Depisto.

Mircea Gavrilă (foto) a răspuns întrebărilor wall-street.ro în cadrul proiectului editorial "Alegeri locale 2020: promisiuni versus așteptări", în care stăm de vorbă cu candidații la primărie din țară, dar și cu antreprenorii din orașele României, pentru a scoate la evidenția nevoile mediului de afaceri.

"Cred că așteptările tuturor sunt legate calitatea vieții în comunitățile din care facem parte. Așa cum datoria noastră este să ne plătim taxele și impozitele, este datoria autorităților de a le investi în beneficiul nostru, al tuturor. Oamenii care trăiesc în comunități cu un nivel scăzut al calității vieții nu pot da randament 100% la locul de muncă, dimpotrivă, fac tot posibilul să plece (exodul românilor, pierderea forței de muncă activă și calificată)", spune antreprenorul.

Ca urmare, oamenii își încep job-ul deja obosiți, au în permanență neajunsuri de rezolvat și nu se pot concentra pe responsabilitățile profesionale.

"În cazul școlilor - toate lipsurile din anii formativi se vor reflecta în ce tip de companii putem construi în viitor. În cazul spitalelor - dacă oamenii noștri nu-și pot îngriji corespunzător sănătatea, nu pot performa la adevărata lor valoare la job. Toate aceste aspecte influențează capacitatea noastră de a dezvolta companii sustenabile, profitabile și competitive. Iar vulnerabilitatea mediului de afaceri înseamnă locuri de muncă nesigure și slab plătite", spune Mircea Gavrilă.

Întrebat ce anume ar schimba odată cu noile alegeri locale din 2020, antreprenorul subliniază că în primul rând mentalitatea care stă în spatele deciziilor și comportamentelor.

"Trebuie să înțelegem că noi toți suntem conectați - oameni, firme, autorități. Nu mai putem continua să acționăm ca și cum facem parte din tabere diferite. Aș începe cu școlile și spitalele, consider că sunt cele mai importante pentru comunitate. De la dotarea, renovarea sau construirea clădirilor și spațiilor verzi din jurul lor, la instruirea și formarea oamenilor din interiorul lor și la o strânsă colaborare cu firmele din acea zonă prin proiecte comune. Aș continua cu securizarea comunităților - lucruri care țîn de iluminare, curățenie, respectarea regulilor și spațiilor publice, sisteme de supraveghere", arată antreprenorul.

De asemenea, în opinia sa, în contextul pandemiei autoritățile locale ar trebui să fie mult mai implicate în eforturile de limitare a șanselor de infectare. El spune că nu este suficient să avem reguli, trebuie să ne asigurăm și că ele sunt respectate - cu implicare directă din partea autorităților locale.

"Avem nevoie ca oamenii noștri să fie în siguranță în drumul lor spre muncă sau la cumpărături, iar copiii lor să fie protejați când vor începe școala. Dacă nu respectăm regulile acestea, vom ajunge din nou la lockdown, lucru care ar închide definitiv sute de mii de firme și, odată cu ele, pierderea locurilor de muncă și sursei de venituri pentru milioane de oameni. Adâncirea și prelungirea pandemiei vor face rău tuturor - firmelor, oamenilor, autorităților. Din nou - este nevoie să jucăm în aceeași tabără. Sper să reușim să înțelegem acest lucru cât mai curând", conchide Mircea Gavrilă.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri